print
Ursula von der Leyen : „Ne confruntăm cu multe provocări, dar schimbarea climei este cea mai mare”
24.11.2022

 

https://www.digi24.ro/stiri/externe/ursula-von-der-leyen-ne-confruntam-cu-multe-provocari-dar-schimbarea-climei-este-cea-mai-mare-2144067

 

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, spune că trebuie făcut „totul" pentru limitarea încălzirii globale la 1,5 grade Celsius, relatează dpa.

 

Şefa executivului european se află în staţiunea egipteană Sharm el-Sheikh, unde liderii mondiali vor discuta despre modalităţi de acţiune împotriva schimbărilor climatice, potrivit Agerpres.

„Trebuie să facem totul pentru a menţine posibilitatea 1,5 grade", a scris ea pe Twitter.

„Ne confruntăm cu multe provocări, dar schimbarea climei este cea mai mare", a continuat ea.

Von der Leyen s-a referit şi la unele politici ale Uniunii Europene privind clima şi a susţinut că „Europa îşi menţine direcţia". Ea a reamintit că UE s-a angajat în 2021 să aloce 23 de miliarde de euro pentru reducerea emisiilor de dioxid de carbon în sudul mai sărac şi pentru adaptarea la modificările climatice.

 

 

 

Tel. +373 22 232247
Fax +373 22 232247
Copyright © 2024 "I.P. UIPM". Toate Drepturile Rezervate