print
Politicienii și experții climatici negociază cea mai cuprinzătoare evaluare științifică a schimbărilor climatice. Mizele sunt istorice
27.07.2021

 

https://www.digi24.ro/stiri/externe/politicienii-si-expertii-climatici-negociaza-cea-mai-cuprinzatoare-evaluare-stiintifica-a-schimbarilor-climatice-mizele-sunt-istorice-1612195

 

În timp ce inundațiile și incendiile continuă să provoace pagube tot mai însemnate în toată lumea, cercetătorii în domeniul climei se întâlnesc zilele acestea pentru a finaliza cea mai cuprinzătoare evaluare științifică privind starea încălzirii globale din 2013 și până în prezent, notează BBC News.

 

În următoarele două săptămâni, grupul interguvernamental de experți al ONU însărcinat cu evaluarea riscurilor asupra încălzirii globale datorată efectelor activității umane (IPCC) va discuta despre efectele schimbărilor climatice în plan global cu reprezentanți ai 195 de guverne.

Experții spun că raportul care va reieși după acest maraton al discuțiilor va reprezenta un „apel de trezire" pentru statele lumii, în ceea ce privește lupta împotriva fenomenelor meteorologice extreme. 

De asemenea, se anticipează că sumarul scurt de circa 40 de pagini, care va fi publicat ulterior consultărilor din următoarele 14 zile, să influențeze factorii de decizie politică și să joace un rol important în ghidarea liderilor mondiali care vor veni anul acesta la COP26, Conferința Națiunilor Unite privind schimbările climatice, care se va desfășura între 1 și 12 noiembrie în orașul Glasgow, pentru a discuta cum să facă față problemelor climatice critice. 

Pe măsură ce planeta s-a tot încălzit în ultimii 30 de ani, iar fenomenele meteorologice extreme s-au intensificat, IPCC a devenit cea mai importantă platformă atunci când vine vorba de sintetizarea stării de înțelegere științifică a urgenței climatice, cât și a impactului și a soluțiilor privind problemele de mediu. 

 

 

 

Tel. +373 22 232247
Fax +373 22 232247
Copyright © 2024 "I.P. UIPM". Toate Drepturile Rezervate