print
Textul Convenţiei
27.08.2006

Convenţia-cadru a Naţiunilor Unite asupra schimbărilor climatice

Înfruntarea şi descrierea problemei.

O remarcabilă realizare a Convenţiei, care este generală şi flexibilă la caracter, este că acesta recunoaşte existenţa problemei. Acesta a fost un lucru important în 1994, la momentul când tratatul a intrat în vigoare, când mult mai puţine dovezi erau puse la dispoziţie de ştiinţă. Până în prezent, există indivizi care discută existenţa problemei de schimbare a climei. Este dificil de a convinge naţiunile lumii despre un fenomen, consecinţele producerii căruia nu sunt întru totul clare şi care îşi va manifesta cele mai severe consecinţe pe parcursul viitoarelor decade şi chiar secole.

Convenţia stabileşte, în calitate de obiectiv obligatoriu, stabilizarea emisiilor gazelor de seră „la un nivel care ar preveni interferenţa antropogenă (provocată de fiinţele umane) periculoasă cu sistemul climatic”. Aceasta susţine că „un astfel de nivel ar trebui să fie atins într-o perioadă de timp suficientă pentru a permite ecosistemelor de a se adapta la schimbarea climei în mod natural, pentru a asigura că producerea produselor alimentare nu este pusă în pericol, şi pentru a abilita dezvoltarea economică într-un mod durabil”.

Convenţia cere inventarierea precisă şi regulată, cât şi actualizată a gazelor de seră în ţările industrializate. Primul pas de soluţionare a problemei este cunoaşterea dimensiunilor acesteia. Cu puţine excepţii, „anul de bază” pentru tabularea emisiilor gazelor de seră, a fost stabilit anul 1990. Ţările în curs de dezvoltare sunt încurajate de a efectua inventarieri.

În jargonul diplomatic, ţările care ratifică tratatul, se numesc „Părţi ale Convenţiei”. Acestea sunt de acord să ţină cont de schimbările climatice în agricultură, industrie, energie, resurse naturale şi activităţile care implică utilizarea coastele marine. De asemenea, acestea sunt de acord să elaboreze programe naţionale de a încetei schimbarea climei.

Convenţia recunoaşte că există un document „cadru”, care poate fi amendat şi argumentat pe parcursul timpului astfel, încât eforturile care ţin de combaterea încălzirii globale şi a schimbării climei pot fi focusate şi realizate într-un mod mai efectiv. Prima completare a tratatului este Protocolul de la Kyoto, care a fost adoptat în 1997.

Responsabilitatea şi vulnerabilitatea.

Convenţia plasează sarcina cea mai mare pentru combaterea schimbării climei asupra ţărilor industrializate, deoarece acestea sunt sursa principală a emisiilor de gaze de seră din trecut şi din prezent. Acestor ţări li se solicită să întreprindă cele mai mari eforturi pentru a reduce ceea ce iese din coşurile de fum şi ţevile de eşapament, şi să asigure din punct de vedere financiar eforturile în alte părţi ale lumii. Majoritatea dintre ţările dezvoltate, aşa numitele ţări din „Anexa 1”, deoarece sunt incluse în prima anexă a tratatului, fac parte din Organizaţia pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (OECD).

Aceste ţări avansate, cât şi 12 „economii în tranziţie” (ţările Europei Centrale şi de Est, incluzând unele state ex-sovietice) urmau, până în anul 2000, să reducă emisiile la nivelul celor din 1990. În calitate de grup, acestea au reuşit.

Ţările industrializate au convenit în cadrul convenţiei să susţină activităţi de combatere a schimbării climei în ţările în curs de dezvoltare prin asigurarea suportului financiar suplimentar la asistenţa financiară pe care acestea deja o oferă. Sub auspiciile convenţiei a fost instituit un sistem de granturi şi împrumuturi, care este administrat de Fondul Global de Mediu. De asemeni, ţările industrializate, au convenit să facă schimb de tehnologii cu ţările mai puţin avansate.

Dat fiind faptul, că dezvoltarea economică este vitală pentru cele mai săraci ţări din lume şi, deoarece, un astfel de progres este dificil de obţinut chiar şi fără complicaţiile rezultate din fenomenul de schimbare a climei, convenţia acceptă că contribuţia la emisiile gazelor de seră, produse de ţările în curs de dezvoltare, va creşte în următorii ani. De asemenea, convenţia caută să ajute astfel de ţări să-şi limiteze emisiile pe căi care nu vor submina progresul economic al acestora.

Convenţia recunoaşte vulnerabilitatea la schimbarea climei a ţărilor în curs de dezvoltare şi promovează întreprindea eforturilor speciale întru diminuarea consecinţelor.

[PDF] Descarcă Convenţia cadru a Naţiunilor Unite asupra schimbărilor climaterice

Tel. +373 22 232247
Fax +373 22 232247
Copyright © 2024 "I.P. UIPM". Toate Drepturile Rezervate