Prima Contact Harta
 Română  English
 
 
Prima / CADRUL NAŢIONAL / Materiale informaţionale / Noutăţi / Gheţar din Suedia, acoperit cu o pânză care l-a protejat de încălzirea globală. "Haina" i-a salvat de la topire aproape 4 metri
Gheţar din Suedia, acoperit cu o pânză care l-a protejat de încălzirea globală. "Haina" i-a salvat de la topire aproape 4 metri
07.10.2021  
  sursa 
imprimare

 

https://www.digi24.ro/stiri/externe/ghetar-din-suedia-acoperit-cu-o-panza-care-l-a-protejat-de-incalzirea-globala-haina-i-a-salvat-de-la-topire-aproape-4-metri-1692579

 

Un material textil folosit pe perioada verii pentru a proteja o parte din gheţarul Helags din nordul Suediei a salvat de la topire cel puţin 3,5 metri din înălţimea acestuia, susțin organizatorilor iniţiativei, prima de acest gen din Scandinavia, relatează Reuters.

 

Încălzirea globală provoacă micşorarea gheţarilor peste tot în lume. Spre exemplu, gheţarul de pe cel mai înalt munte din Suedia, Kebnekaise, a pierdut doi metri din înălţime doar în ultimul an, mai scrie sursa citată. Experimentul cu materialul textil a fost desfăşurat pe gheţarul Helags, situat pe cel mai înalt munte din Suedia, la sud de Cercul Polar.

"Am acoperit o mică parte a gheţarului cu o pânză de lână şi amidon de porumb doar pentru a vedea dacă putem face ca zăpada şi gheaţa să se topească mai puţin decât în mod normal", a declarat unul dintre participanţii la proiect, Erik Huss. "Această pânză a protejat de fapt 3,5-4 metri de la topire", a precizat el.

"Gheţarii sunt cel mai bun indicator al schimbărilor climatice"

Huss, consultant în comunicare licenţiat în glaciologie, care a avut această ideea împreună cu aventurierul suedez Oskar Kihlborg, a notat că gheţarii sunt cel mai bun indicator al schimbărilor climatice. "Ei arată exact cum se schimbă clima şi, de asemenea, ce se poate face pentru protejarea mediului înconjurător", a declarat el pentru Reuters.

Huss şi prietenii lui speră să reproducă acest test la o scară mai mare decât cei 40 de metri pătraţi acoperiţi pe Helags şi să implice cercetători în glaciologie pentru o abordare mai ştiinţifică.

De asemenea, ei poartă discuţii cu producătorul materialului textil pentru a încerca să realizeze o pânză mai subţire şi, prin urmare, mai uşoară. Acest lucru este esenţial pentru a trece la o scară mai mare, a spus Huss, deoarece, pentru reducerea emisiilor de carbon din acest proiect, pânza biodegradabilă este transportată sus pe munte manual.

Iniţiatorii proiectului speră ca astfel să crească nivelul de conştientizare asupra pericolelor cu care se vor confrunta multe societăţi în cazul în care gheţarii dispar.

"Atunci nu ar mai exista acces la apă pentru agricultură, pentru industrie, pentru miliarde de oameni. Unde se duc? De unde îşi iau apa? Sunt miliarde pe tot globul care locuiesc în apropierea regiunilor montane, cum ar fi Munţii Stâncoşi, Anzi, Alpi şi Himalaya... care se bazează pe gheţari pentru aprovizionarea cu apă", a spus Huss, mai scrie Reuters, citat de Agerpres.

Un alt scop este acela de a demonstra că acţiunea practică pentru atenuarea impactului încălzirii globale poate avea rezultate. "Este vorba totodată despre a întreprinde ceva", a subliniat Huss.

Acoperirea gheţarilor pentru a-i salva de la micşorare a fost testată şi în alte zone, cum ar fi în Presena din Italia, însă niciodată până în prezent într-o ţara nordică.

 

 

 


Plasează articolul în:
google Delicious Digg Yahoo Facebook Twitter Netvibes linkedin
 
 
Prima   Contact   Harta
vizitatori: 2036078
sus
B2B and B2C solutions , Branding & Graphic Design Services,Website Design and Development , E-Commerce Systems,Software Application Architecture and Development,Multimedia solutions , 2D/3D modeling & animation solutions,Video & Post Production Creat de Trimaran
 
SCHIMBAREA CLIMEI – esenţa fenomenului   /   CADRUL INTERNAŢIONAL   /   CADRUL NAŢIONAL   /   CERCETĂRI ŞI MODELARE   /   DOCUMENTE   /   UIPM
Tel. +373 22 232247   /  Fax. +373 22 232247

Adresa: str. Alexandru cel Bun 51A, mun. Chisinau, Republica Moldova