Prima Contact Harta
 Română  English
 
 
Prima / CADRUL NAŢIONAL / Materiale informaţionale / Noutăţi / Fermierii afectați de secetă vor primi ajutoare de 925 de lei pe hectar
Fermierii afectați de secetă vor primi ajutoare de 925 de lei pe hectar
26.08.2020  
  sursa 
imprimare

 

https://www.green-report.ro/fermieri-seceta-ajutoare/ 

 

Guvernul a aprobat un ajutor de 850 de milioane de lei pentru fermierii ale căror terenuri au fost afectate de secetă. Aceștia pot primi cel mult 925 de lei pe hectar.

 

Guvernul a adoptat, în ședința de luni, o ordonanță de urgență care acordă ajutoare de stat pentru despăgubirea fermierilor afectați de secetă. Această schemă de ajutor de stat are un buget de 850 de milioane de lei pentru aproximativ 34.400 de fermieri, cu o suprafață afectată de aproape 1,16 milioane de hectare, potrivit șefului Cancelariei premierului, Ionel Dancă.

Valoarea maximă a sprijinului acordat în cadrul acestei scheme de ajutor de stat poate să ajungă până la 925 de lei pe hectar pentru suprafețele afectate de secetă.

„Imediat după publicarea OUG în Monitorul Oficial, fermierii se vor putea înscrie în cadrul acestui program. Vor putea depune cererile pentru finanțarea acestor pierderi, în termen de 10 zile, astfel încât în cursul lunii septembrie să fie efectuate plățile în cadrul acestui program de compensare", a mai declarat Ionel Dancă, după ședința de Guvern.

În urmă cu o săptămână, Clubul Fermierilor Români solicita de la Guvern ajutoare de stat pentru despăgubirea fermierilor afectați de secetă din anul agricol 2019/2020, ale cărei efecte se vor resimţi chiar şi anul viitor.

„Considerăm că susținerea capacității de producție a hranei în România este indispensabilă asigurării siguranței alimentare a cetățenilor români, iar costurile falimentării sectorului în lipsa unei intervenții urgente și hotărâte ar fi enorme. Din această perspectivă, este evident că trecem dintr-o abordare economică într-una de securitate națională. Apreciem că ajutorul de stat, în contextul bugetului disponibil limitat, trebuie să se îndrepte către fermele și firmele care pun produse pe piață, asigură securitatea alimentară a României și pot să își consolideze contribuția la echilibrarea balanței comerciale negative a țării noastre în sectorul alimentar", spunea atunci Florian Ciolacu, directorul executiv al Clubului Fermierilor Români.

 

 

 


Plasează articolul în:
google Delicious Digg Yahoo Facebook Twitter Netvibes linkedin
 
 
Prima   Contact   Harta
vizitatori: 3297526
sus
B2B and B2C solutions , Branding & Graphic Design Services,Website Design and Development , E-Commerce Systems,Software Application Architecture and Development,Multimedia solutions , 2D/3D modeling & animation solutions,Video & Post Production Creat de Trimaran
 
SCHIMBAREA CLIMEI – esenţa fenomenului   /   CADRUL INTERNAŢIONAL   /   CADRUL NAŢIONAL   /   CERCETĂRI ŞI MODELARE   /   DOCUMENTE   /   UIPM
Tel. +373 22 232247   /  Fax. +373 22 232247

Adresa: str. Alexandru cel Bun 51A, mun. Chisinau, Republica Moldova